Spatiu publicitar

Comunitatea din oituz, statistici, evenimente locale

15 May 2017

Copiii altui fus orar ep. 2

Pentru zecile de mii de copii rămași acasă după ce părinţii au plecat să facă bani în străinătate, timpul nu se împarte în școală și joacă. Ziua lor se organizează după ora la care sună mama sau tata.

Copiii cu ambii părinţi plecaţi rămân la rude, în special la bunici. „Din păcate”, spune Cătălin Luca, de la Fundaţia Alternative Sociale din Iași, „una dintre urmările frecvente ale plecării părinţilor în străinătate este copilul cu suprasarcină: cel mai mare, și de obicei fata cea mare, preia îndatoririle părinţilor și are grijă de fraţi și de bunici. În loc să fie în grija unui adult, ei sunt cei care au grijă de toţi.

”Gabriela este norocoasă. Îi are pe tatăl ei și pe oamenii de la centru. Raportul Fundaţiei Soros, Efectele migraţiei: copiii rămași acasă, arată că mulţi dintre copiii care au ambii părinţi plecaţi, sau doar mama, suferă de diferite forme de depresie. 30 la sută dintre ei se simt frecvent singuri, 37 la sută plâng des și mulţi au declarat că sunt „neglijaţi, nefericiţi sau au simţit că nimeni nu îi iubește”. Cei mai mulţi copii care rămân doar cu tatăl, spune Luca, duc o viaţă mai rea decât dacă ar fi fost singuri. „Taţii se obișnuiesc foarte greu cu noul lor statut. Nu mai sunt ei cei care pun pâine pe masă, acest rol îi revine acum soţiei plecate. Ei trebuie să înveţe să aibă grijă de copii, de casă, de bătrâni. Pentru mulţi este o tragedie personală și își varsă frustrarea asupra copiilor. Din protectori ai copiilor, ajung un alt pericol iminent pentru ei.”


Autor: Georgiana Ilie
Editie: Martie 2008
Fotografie: Petruţ Călinescu

 

Însă Ilie Chichinete a mai crescut un copil de unul singur. De mama fiului cel mare s-a despărţit când acesta avea un an și l-a crescut singur până când s-a recăsătorit cu Dumitra. George are acum 18 ani și lucrează, așa că principala grijă a lui Ilie este Gabriela, fetiţa pe care a avut-o la 40 de ani. Atunci se credea prea bătrân ca să mai aibă un copil. „Acum mă gândesc: ce făceam dacă nu o aveam?”

Ilie a învăţat repede să ţină casa. „Mi-a fost greu o săptămână-două, că soţia se ocupa de casă, mai puţin de mâncare. Acum știu ce am de făcut. Îmi fac timp. Le fac pe toate.”

Dumitra a plecat subit. „Printr-o cunoștinţă, a apărut ocazia asta, cu o bătrână care avea nevoie acolo, lângă Messina, de ajutor”, spune Ilie. „Ne-am gândit, eu am încurajat-o, că eu cred că se mai deschide la minte dacă stăm puţin separaţi. Am întrebat și copilul și apoi, într-o săptămână, a plecat. Merită o perioadă, să vedem cum e unul fără celălalt.” Ilie a văzut în plecarea aceasta nu doar o posibilitate de a crește veniturile familiei, ci și o experienţă utilă pentru Dumitra. Nici unul nu vrea ca această soluţie să fie definitivă. La vară plănuiesc să-i ducă pe Gabriela și pe George în Italia. S-au gândit de la început la acest lucru și mama a lăsat o procură care să îi permită lui Ilie să o ducă pe Gabriela peste graniţă. Călătoria va fi doar o vizită. „Să rămânem acolo? Nu, niciodată!”, spune Ilie. „Eu cred că au un viitor aici, nu să crească printre străini.”

Gabriela abia așteaptă. „Am o hartă cu Scooby Doo și am văzut unde e mama. E într-o cizmă.”

Acesta este unul dintre avantajele copiilor care cresc în familii de emigranţi: alături de îmbunătăţirea situaţiei materiale, ei ajung să călătorească mai des în afara ţării. Studiul Fundaţiei Soros spune că 34 la sută dintre copiii emigranţilor au călătorit în alte ţări, spre deosebire de 14 la sută dintre copiii care nu au părinţi plecaţi.

Dumitra nu mai lucrează la bătrâna la care plecase. Și-a găsit un alt serviciu, bonă la o familie înstărită. Are grijă de copii, îi scoate în parc, a început să strângă și bani. În noiembrie a trimis primii 350 de euro și patru fotografii. „E mai slabă”, spun și tatăl și fiica, uitându-se la imaginile cu mama pe o faleză cu palmieri. Sunt în curtea casei, unde doi copii încearcă să dea foc unei grămezi de frunze ude cu o carte și o cutie de chibrituri. Ilie și Gabriela sunt transportaţi însă în lumea din fotografii, pe care le pun una sub alta și le rotesc la nesfârșit, de parcă ar fi un teanc interminabil
de imagini diferite.

COPIII SINGURI ACASĂ sau cei crescuţi de un singur părinte nu sunt o categorie socială nouă. Fenomenul a căpătat amploare însă după eliminarea vizelor pentru spaţiul Schengen, în 2002, când românii au început să migreze masiv către Europa de Vest, în special în Spania și Italia, unde economia avea nevoie de mai mulţi muncitori, și profilul cultural era asemănător cu cel din România. În prezent, aproximativ 2 milioane de români lucrează temporar peste hotare.

Primele cazuri extreme au apărut în 2006, când mai mulţi copii care creșteau fără unul sau fără ambii părinţi s-au sinucis, într-un gest radical de a atrage atenţia asupra lor. Răzvan S., 10 ani, s-a spânzurat în martie 2006, ca să o aducă înapoi pe mama lui din Italia. Marian C., 11 ani, din judeţul Iași, s-a spânzurat în noiembrie 2006, după ce le-a spus celor din jur că îi este dor de părinţi. Claudiu P., 14 ani, din Botoșani, s-a sinucis în vara lui 2006 după ce a fost lăsat de părinţi să aibă grijă de fraţii lui de 7 și 11 ani. Cel mai recent, în octombrie 2007, Ștefan C., 12 ani, din Argeș, s-a sinucis în timp ce mama sa se pregătea să plece din nou la muncă în Italia. Potrivit unei centralizări făcute de Televiziunea Română și citate de Hotnews.ro, în 2007 au fost 12 astfel de sinucideri.

Autor: Georgiana Ilie - vezi continuarea

Preluare din Esquire

Autor: Adrian Vacaru

Intra pe forum



Login





Ai uitat parola?

Chestii Utile

Curs Valutar BNR
prognoza meteo oituz

Link-uri utile, catalog web