Spatiu publicitar

Comunitatea din oituz, statistici, evenimente locale

15 May 2017

Copiii altui fus orar

Pentru zecile de mii de copii rămași acasă după ce părinţii au plecat să facă bani în străinătate, timpul nu se împarte în școală și joacă. Ziua lor se organizează după ora la care sună mama sau tata.

Gabriela Chichinete, o fetiţă voinică de opt ani și jumătate, stă pe o cutie, într-o cameră a Centrului de Zi Sf. Dimitrie. E îmbrăcată în pantaloni de trening, un pulover în dungi, iar pe cap are o bentiţă de plastic. Își împreunează cuminte mâinile pe genunchi și clipește des din ochii mici, ușor confuză după somnul de după-amiază.

Gabriela locuiește cu tatăl și fratele ei mai mare într-o casă naţionalizată din București, o casă înfundată într-o curte îngrădită de cinci-șase clădiri dărăpănate. În faţa ușii stă parcată o Dacie Break, plină de cartofi . Sub tencuiala căzută și culorile spălăcite, cu greu se ghicește vechea graţie a cartierului Hala Traian. Stau în trei camere doldora de mobilă veche. Tavanele înalte fură mult din căldura dată de sobe.


Autor: Georgiana Ilie
Editie: Martie 2008
Fotografie: Petruţ Călinescu

Tatăl, Ilie Chichinete, e un bărbat de 48 de ani, întunecat la faţă, care se mișcă greu din cauza straturilor de haine groase de pe el. Cam o dată pe săptămână merge la grădina familiei, în judeţul Teleorman, unde udă, plivește, sapă, culege roșii, ardei, cartofi . Sâmbăta, la câteva săptămâni, merge la Piaţa Miniș din București să le vândă. După ce scade cheltuielile cu întreţinerea grădinii și cu drumul, rămâne cu 7-800 de lei în mână, pe lună. Mama, Dumitra, a plecat în august să fie menajeră în Italia. În România muncea prin restaurante, la spălat vase și curăţenie. „Lucra de dimineaţă până seara, uneori nu o vedeam toată ziua”, spune Gabriela cu vocea ei puţin peltică. „De aceea a plecat în Italia să muncească. Dar mai întâi mi-au cerut mie voie.”

E mândră că i s-a cerut aprobarea. „Dacă era să zic eu «nu», nu pleca. Stătea aici dacă nu voiam eu să plece. Dacă era să zic «nu», gata, nu pleca.” De ce ai fost de acord să plece? „M-am gândit că mai târziu o să mă obișnuiesc fără ea. M-am obișnuit.”

GABRIELA ESTE UNUL dintre zecile de mii de copii cu un părinte plecat la muncă în altă ţară. Unii dintre ei, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, au ambii părinţi plecaţi. Datele vin de la primăriile din teritoriu, dar, cum cel puţin 20 la sută dintre ele nu raportează, sunt departe de a fi complete. De aceea la Autoritate figurează doar 80.000 de copii în această situaţie. Un studiu recent al Fundaţiei Soros România înaintează cifra de 170.000 numai în ciclul gimnazial. Dintre aceștia, aproximativ 35.000 au ambii părinţi plecaţi, 55.000 doar mama, iar 80.000 doar tatăl.

„Dar numărul real”, spune Mihaela Ștefănescu, coordonatoarea programului Migraţie și dezvoltare al fundaţiei, „este în jur de 350.000, pentru că au fost întrebaţi și dacă au fraţi sau surori”.

Dintre aceștia, 2.500 au fost luaţi în îngrijire de către stat și trăiesc în centre de plasament, cu asistenţi maternali sau la rude. Ceilalţi, precum Gabriela, sunt crescuţi de părintele rămas acasă sau de rudele și prietenii cărora le-au fost încredinţaţi.

Gabriela spune că s-a obișnuit cu lipsa mamei. Vorbește cu tatăl ei despre tot, căci „și înainte vorbeam cu amândoi”. Mama ei sună în fiecare zi, uneori de mai multe ori. „Ne întreabă ce am făcut, ne spune ce a făcut ea. Vrea să știe tot”, spune Gabriela. Ilie pretinde cu voce serioasă că este nemulţumit de insistenţele și risipa soţiei: „I-am zis să nu mai dea atâţia bani pe cartele de telefon, dar ea nu și nu, să știe ce facem noi toată ziua”. După ce spune asta zâmbește mulţumit, ferindu-și faţa.

Zilele Gabrielei nu sunt foarte diferite de cele dinaintea plecării mamei. Dimineaţa merge la școală. Este în clasa a doua la Școala Generală nr. 73 Barbu Ștefănescu Delavrancea. După-amiaza o petrece la centrul de zi. Aici mănâncă de prânz, își face temele, se joacă, uneori doarme. Tatăl ei o ia la șase seara și merg pe jos până acasă. Gabriela vine la centru din august 2006, înainte să înceapă clasa întâi. Face parte, alături de alţi 33 de elevi între 6 și 14 ani, dintr-un program de asistenţă pentru copii din familii sărace.

Scopul, spune Otilia Bocioacă, coordonatorul social, e ca la sfârșitul celor doi ani pe care copiii îi petrec, în medie, la centru, să-și facă singuri temele și să fie responsabili și independenţi. Gabriela nu are probleme la școală – chiar a luat premiul al doilea în clasa întâi.

Autor: Georgiana Ilie - vezi continuarea

Preluare din Esquire

Autor: Adrian Vacaru

Intra pe forum



Login





Ai uitat parola?

Chestii Utile

Curs Valutar BNR
prognoza meteo oituz

Link-uri utile, catalog web